Acest subiect conține 18 răspunsuri are 4 voci și a fost actualizat ultima dată de  Anonim acum 11 ani, 11 luni.

  • Autor
    Mesaje
  • #2422
     Anonim

    Cu ocazia implinirii ‘venerabilei’ varste de 3 ani,  dihori.ro v-a pregatit cateva surprize! Concurs de talent pe tema data: “De ce le place dihorilor vostri dihori.ro?” Sunteti liberi sa va folositi creativitatea cum doriti :D

     

    Premiul I: Rucsac de transport pentru dihori

     

    Premiul II – Jucarie broasca testoasa

     

     

    Premiul III – Hamac banana 

     

     

    Va rugam sa transmiteti aplicatiile insotite de nume si un numar de contact la adresa roxana@dihori.ro. Ideile vor fi postate public pe forumul dihori.ro. Concursul se va incheia in data de 3 aprilie, la orele 12.00, urmand ca in ziua aniversarii sa fie anuntati castigatorii. Juriul va fi reprezentat de echipa dihori.ro.

     

    Si ca sa fie totul ca la carte, vom face si un party cu dihorasii si stapanii lor la Falcon Vet, dupa cum ne-am obisnuit. In cazul in care avem castigatori din Bucuresti, acestia isi vor primi premiile la intalnire. Castigatorilor din alte orase, care nu pot fi prezenti la Dihoriada, li se vor trimite premiile prin intermediul postei romane.

     

    Falcon Vet – Strada Luminoasa 108, orele 14.00.

     

    Let the ferrets rock!


    #4196
     Roxana 
    Keymaster

    se accepta numai poze sau putem participa si cu compuneri?Smile

    #4197
     Anonim

    Se accepta orice te taie capul si are legatura cu subiectul :))

    #4198
     Roxana 
    Keymaster

    multumesc de raspuns,

    imi permit sa mai pun o intrebare(promit ca e ultima)

    se poate participa doar cu o singura poza/desen/compunere/poezie etc?sau putem avea mai multe

    intreb deoarece nu este precizat

    #4637
     Anonim

    Se poate aplica orice si oricat, adica daca spre exemplu tu ai 3-4 poze care sa exprime 'ideea', nu este absolut nicio problema 🙂

    #4638
     Roxana 
    Keymaster

    multumescKiss

    #4639
     Anonim

    Cu placere :D. Si poti intreba orice si oricat, nu deranjezi Kiss

    #4642
     Anonim

    Primii concurenti – Georgiana Bartus si familia de dihorasi:

     

    Povestea vietii noastre

     

    Bna nmele meu ete Ely i snt o dilolica slumusica si dlaguta.

    Ei,ei.Iertati-ne…Suntem mici si nu stim scrie.Dar,Ely m-a rugat sa-i redactez eu povestea pentru ca merita auzita: 
    “Buna la toti dihorasii.Eu sunt Ely si aceasta este povestea vietii mele: 
    Tati a cunoscut-o pe mami pe Dihorasi.ro pe cand el avea opt luni.Buni mi-a zis ca se plictisea si avea nevoie disperata de un prieten.Buni si cu Bunicul au inceput sa caute un prieten pentru fiul lor dar,negasind un baietel a dat de mami.Am auzit ca buni n-a placut-o pe mami din prima si ca i se parea cam uratica.Am aflat apoi ca asa sunt toate mamele de baietei,fie ei dihori chiar.Dar nu avea ce face asa ca a adus-o pe mami acasa.Ei doi s-au inteles din prima zi.Se vedea ca se simpatizau si ca erau indragostiti.Atunci,buni si-a dat si ea acordul cu privite la relatia lor.Apoi……” 
    de aici prea povestea mami Qua:

    “Apoi,dupa ce mami soacra m-a acceptat si m-a iubit ca pe fetita ei,a inceput sa citeasca Dihori.ro din scoarta-n scoarta ca sa ofere cuplului cele mai bune conditii.Ea mi-a spus ca daca nu ar fi gasit forumul nu stie ce s-ar fi facut.Probabil ca am fi mancat legume si-am fi stat inchisi intr-o cusca.Nici nu vreau sa ma gandesc.Imi amintesc ca atunci cand am ajuns acasa am incercat sa ma port exemplar ca sa-i fac lui mami o impresie placuta,sa nu-i para rau ca m-a luat ca nora.Dupa ce mami a citit tot forumul si-a primit sfaturi din parti(va multumim tuturor)in luna martie,mai exact pe trei,au aparut in casa noastra sase sarmalute frumusele.Dar din pacate numai cinci s-au putut bucura de noua lume care ii inconjura.I-am lasat pe mami si pe tati sa se apropie de ei din prima zi.Ei erau foarte tristi ca ultimul puiut nu a supravietuit dau s-au bucurat cand au vazut ca restul sunt bine.Acum puteam numara trei praline dolofane cu cacao si inca doua cu nuca de cocos.Totul bine si frumos daca nu ar fi fost Sid care ne-a stricat tot cheful” 
    Sid luandu-si apararea: 
    “Mami si cu sotia mea,Qua spun ca sunt un tatic rau si ca mi-am renegat puiutii.Asta nu este deloc adevarat.E posibil sa fi fugit de cateva ori de ei,si sa-i fi respins,si sa o fi muscat pe mami cand ma impingea spre ei.Dar toate astea doar pentru ca imi e frica de reactia lui Qua care e gata sa ma jupoaie de viu daca ma vede langa copiii.Probabil ca,din cauza faptului ca femeiile casei m-au vazut asa de dezinteresat de pui,au complotat impreuna sa-mi faca o “surpriza” si sa-mi taie bijuteriile.Si pentru ca fetele fac legea mereu……Va dati seama singuri de ce a urmat…”

    in numele tuturor puiilor si parintiilor vrem sa va spunem: 
    “Cu voi ne-am intalnit,cu voi am crescut,cu voi ne-am nascut si impreuna cu voi ne-am gasit viitori parinti cu care ne vom petrece restul vietii.Dar nu vom uita niciodata de rampa care ne-a lansat.Multumim Dihori.ro!!!”

     

    Nota: Multumim si noi! }{

    #4646
     Anonim

    Concurentii cu nr. 2 – Iulia Pitic si Joy

     

    Buna, eu sunt Joy!

    Povestea mea a inceput acum aproape un an cand mami si tati si-au dat seama ca au nevoie de un sufletel mic care sa le incalzeaza si lumineze casuta (mica de altfel), asa ca din momentul ala, mami a inceput sa caute si cand a scris pe vrajitorul google dihor de vanzare a aparut ca prin minune … dihori.ro !!!

    In momentul acela mami si-a facut repede cont si a inceput sa caute un bebe mic care-si cauta o casa plina de iubire si parca nimic nu se intrevedea pana la un moment dat cand, citea sectiunea vanzari si a dat de “nenea Zoli” apoi a intrat tati in peisaj si a dat telefonul magic prin care am ajuns eu aici …

    Mami imi povestea cum asteptand cele 5 saptamani de cand m-am nascut eu pana cand am putut sa calatoresc acasa a inebunit pe rand tot site-ul, prima a fost oana (pixie) care ne-a introdus sectiune cu sectiune in lumea dihoriceasca minunata, pe care mama o savura din plin. Timp de 5 saptamani mama a inebunit aproape pe toata lumea de pe aici cu mii de intrebari si de curiozitati, pentru ca atunci cand ajung eu acasa sa fie totul pregatit pentru mine si asa a si fost … tin sa multumesc familiei dihori.ro pentru ca exista si pentru ca ne tolereaza inca anumite intrebari, care poate nu-si  au locul … 🙂

    Din ziua in care am ajuns acasa am fost poate cel mai iubit animalut de companie din lume … mama  mi-a ales numele impreuna cu tati si Oana (careia ii multumim) si Roxana si Simo , toata lumea a venit cu idei pentru numele meu dar pana la urma mama s-a decis la Joy, de ce acesta si nu altul poate va intrebati ? … raspunsul e: ca sunt si mereu voi fi bucuria familiei, cea care dimineata da o limba pe gurita mamei si a lui tati ca sa le mearga bine … eu sunt veselia casei si va multumesc ca ati ajutat-o pe mami sa se decida 😛

    Pentru ca s-a informat din timp despre toate cele necesare mie a stiut din prima clipa cum sa ma faca sa ma simt in siguranta si m-a ajutat mereu la toate probleme pe care le-am intampinat alaturi de nasa mea de botez (oana) care a vegheat indeaproape fiecare zi din viata mea pana acum si sper sa nu se opreasca.

    Intr-un final vreau doar sa va zic un sincer Multumesc voua tuturor pentru ca existati, pentru ca ati participat cu povestile voastre care ne-au ajutat pe noi cel putin sa facem ca totul sa fie cat de bine si de frumos pentru iubitii nostrii blanosi.

    Dihori.ro este si va fi o sursa inepuizabila de informatie pentru toti cei care sunt la inceputul vietii alaturi de un dihoras sau pentru cei care deja le sarbatoresc aniversarile alaturi de noi.. in esenta cred si sunt de fapt convinsa ca daca “dihori.ro” nu exista cu siguranta nici eu nu ajungeam la familia care ma iubeste si alinta atat de mult si mai mult de atat daca voi nu ati fi existat probabil ca mami si tati ar fi ales un alt animalut (ca de exemplu un catel pe care tati si-l dorea la inceput).

     Va multumim ca existati si vreau sa va urez de pe acum un sincer si calduros: La multi ani, dihori.ro! sa ne traiesti si sa ne fii aproape mereu, cu drag va saluta de la Cluj, Joy cu Iulia si Dan Neag!

    #4654
     Anonim

    Concurenta nr.3 – Ingerasul Blanca

     

     

                                                                      Eu sunt Payson

    Blanca, un Inger

     

                 A fost un accident….si curiozitatea specifica neamului meu dihoricesc. Plouase si mirosea asa de bine a pamant umed!!! De unde sa stiu eu ca voi  da nas in nas cu acei caini? Si….pana aici mi-a fost! Dar,sa lasam asta pentru ca pana la urma nu a fost decat alegerea mea.

     

                  Misiunea mea pe Pamant fusese indeplinita. Il invatasem pe Cristi si pe familia lui cam tot ce trebuiau sa stie despre noi, imblanitii, dihorasii…!

     

                   Imi amintesc si acum ziua in care m-au adoptat. Era 16 Octombrie 2011 si trebuie sa-i multumesc din tot sufletelul meu socrului meu, Gary. Da,da! Ati inteles bine! Chiar daca acum sunt un inger, Zack, dihorasul lui Gary va ramane pentru totdeauna logodnicul meu. Iar Gary pot sa va spun ca este cel mai special om de pe planeta! Stiti, Cristi isi dorea la vremea aceea un dihoras ca Zack, stilul Bandit, dar eu am fost unicul exemplar pe care Cristi l-a gasit in Constanta, intr-un PetShop. Un Albino cu ochii rosii. Gary i-a explicat lui Cristi ce lucru minunat ar face daca m-ar adopta si ce bucurii i-as aduce si cata fericire!! Si asa a fost. In timp, nu de la inceput. Pentru ca au fost avertizati de cei de la Petshop ca sunt cam muscacioasa….ca sa nu zic “cam agresiva”. Ei si?? Muscam! Ce? Nu trebuia sa ma apar intr-un fel? Si pana la urma cam asta-i limbajul nostru. Dar Cristi a invatat asta in timp.

     

     Caci pana atunci….ha!ha!ha! Fiti atenti! Ca sa-mi faca curat mami in garsoniera, la inceput ieseam printr-un tub direct intr-o cutie de carton inalta, asta ca sa nu pot sari. Stateam acolo pana cand mami imi curata garsoniera. Apoi, totul fiind gata puneau cutia in asa fel incat sa pot iesi si sa pornesc in cercetare prin sufragerie. In tot acest timp familia mea adoptiva era foarte bine echipata. Gata pentru ataaaac! Cu manusi de gradinar si cizme inalte! HAHAHAHAHA! Va vine sa credeti ce fioroasa eram??? Ca un leu! ROARRRR! Eiiiii! Ce-i drept, muscam, dar cu timpul m-am dezvatat. Eu m-am atasat de ei si ei de mine.

     

                  Dar asa cum am spus de la inceput misiunea mea se apropia de sfarsit. Si sunt tare mandra ca l-am indrumat pe Cristi si astfel in cautarile lui despre noi a intalnit DIHORI.RO. Aici a pus primele intrebari cum ar fi:”De ce dihorita mea face treaba mare asa de des??”(Ooooo, Cristi! Ce rusine? Era o intrebare intima!! lol) Si s-a lamurit pentru ca raspunsul l-a primit imediat. Sau”De ce ne scarpinam atat de mult si daca posedam purici ce trebuie sa folosim si ce nu?” Tot pe DIHORI .RO a aflat despre sterilizare si despre sanatatea noastra, citind articolele de la Falcon Vet.

    Si vreti sa stiti ceva? Le-a listat si s-a dus cu ele la doua cabinete veterinare. Aici ce-i drept nu prea stiu veterinarii multe despre noi. Huh! Inca nu suntem in “trend”! lol Un cabinet le-a primit, altul nu! Hmmm! Fiecare cu alegerea lui.

    Dar, mai presus de orice l-am ajutat pe Cristi prin DIHORI.RO sa lege noi prietenii. Cu Pixie&CD, Roxana, Elisa Mustaciosu, Isabela Ilau, Oana Ioana, Alexandra Bobar. Si uite asa a mai aflat si de la noile prietene multe lucruri dihoricesti.

     

             Am petrecut patru luni minunate pentru care le multumesc tuturor dar nu am putut suporta suferinta pe care am lasat-o in urma mea si l-am trimis dupa trei zile de la plecarea mea pe Caleb, fratele meu. Un sable asa cum si-a dorit Cristi. Iar acum sunt multumita si fericita cand ii vad pe toti la fel de multumiti si fericiti.

     

               Inainte de a incheia povestea mea vreau sa va asigur, dragi tatici si mamici de dihorasi, ca toti cei care au plecat de pe Pamant sunt aici in Rai si suntem foarte bine. Fratii si surorile mele au primit la sosire cate o pereche de aripi cu cate cinci pene de aur fiecare. Suntem tare mandri pentru ca este cel mai inalt rang. Daaar sa nu va imaginati ca stam cu mainile in san aici sau dormim 18 ore pe zi ca pe Pamant! Nuuuuu! Aici toti muncim. Avem un orar foarte bine stabilt pentru fiecare zi. Avem ziua in care strangem zmeura, ziua de mure, ziua de afine, ziua de fragute. Pe toate le ducem la depozit. Avem si ziua in care strangem pietricele pe care le folosim la poteci. Avem misiuni importante si aici dar ne si distram. HAHAHAHA! Mai ales cand venim si ii gadilam de fratii si surorile noastre de pe Pamant. Sau cand le suflam in ureche? HAHAHA! De aceea cand dorm mai sar cateodata ca arsi si se scarpina cu inversunare. Noi suntem. II gadilam!

     

                  Asa ca dragii nostri dragi, va asiguram ca toti suntem bine mersi aici. Nu mai plangeti dupa noi ca ne intristati. Trebuie sa intelegeti ca noi va insotim tot timpul. Avem puterea aceasta. Cu siguranta ne vom intalni cu totii aici, dar toate la timpul lor.

     

                    Pana atunci din Lumina si Iubire va trimitem toata Iubirea si Lumina noastra!

                          

                                                            Cu toata dragostea,

                                                   Payson Blanca & Ingerii Dihorasi

     

     

    P.S.Oooopsss! Ma striga. Am stat cam mult ce-i drept! Vin, vin acum! Rabdareee! Gata! Mi-am luat zborul! Paaaaaa! Pe curand, cu noutati!

                                                               PUPICI!

       

     

               

    #4655
     Anonim

    Concurentul nr. 4

     

    Istvan si Dihori.ro

     

    Salut! Sunt Istvan. Da, chiar el, nepotul lui Attila. Stateam si eu sambata linistit ca omu’, vorba ‘ceea, si rontaiam niste stafide ascunse de ceva vreme printre faldurile draperiei, cand simt ca sunt luat pe sus si pus la calculator. Ptiu, drace! Nu mai au nici patrupezii tihna in casa asta! Am incercat sa protestez, dar cu gura plina de stafide nu prea imi iesea. Cum inghit eu asa pe nemestecate, incep sa ma explic, vezi bine, ca aveam treaba, ca nu stateam eu acolo pe sub fereastra degeaba, ca eram in misiune! Dar ai mei parinti, total insensibili la argumente, ma iau asa pe nepusa masa ca cica e rost de concurs. Si ca, daca vreau hamacel sau jucarie sau gentuta cool de transport, asa cum ma tot cant de ceva vreme, apai sa-mi pun labuta la treaba si sa raspund la intrebare.

     

    Pfff…concurs? Pfff, am un spirit de competitie cam cat par are tata’npalma. Dar cica trebe doar sa ma explic de ce intru eu asa des pe dihori.ro si ce anume imi place mai mult si mai mult la acest site.

     

    No, asta-i culmea, zic. Pai sunt atatea informatii utile, zic, despre sanatate, despre educatie, despre alimentatie sanatoasa, adica ce e bine sa papam ca sa ramanem dihori atletici, e asa…un Cosmopolitan dihoresc. (Aici fac o paranteza ca sa va marturisesc, da ramane intre noi, ca-s cam sucarit pe Roxana.  Ca de cand a postat ea treaba aia cu ciocolata toxica, tata chiar a luat-o in serios si oricat de frumos as face, cand in 4 picioare, cand in 2, tot nu primesc nimic! Nici cu rom, nici cu aluna, nici macar din aia cu lapte din Alpi, carevasazica sanatoasa.) Revenind…pe dihori.ro mai vezi si tu, dihor de la tara, ultimele tendinte in materie de palarii, de accesorii sau de jucarii! Unele sunt chiar dinAmerica! Unde mai pui ca in sfarsit gasesti articole in care dihorii nu mai sunt prezentati  ca puturosi si pricinosi. Ei sunt tratati cu respect si pupati in bot! Mie unul, mi se pare ca site-ul asta e un exemplu concret ca specia asta umana s-a mai civilizat. Altfel nu-mi explic cum de nu ne mai priveste ca pe niste gainari asasini sau ca pe materie prima pentru gulere de pensionara.

     

    Dar mai e ceva… si acum, ca am apucat pe poteca sinceritatii, nu mai e cale de intoarcere. Mie…cam imi plac dihoritele din poze de-acolo. Adica, hai sa fim cinstiti, sanatate-sanatate, educatie-educatie, dar no…astea-s pentru parintii responsabili, nu pentru dihorii cu sange fierbinte. Si ce dihoriteeee! Din alea, cu personalitate si cu nasul pe sus, fix pe gustul meu! Ba pe unele le-am si cunoscut la dihoriade! Nu s-a intamplat nimic intre noi, ca era prea multa lume, dar cam veneau sa-mi viziteze cuscuta… Asa ca, iaca, nu doar ca e Cosmopolitan-ul dihorilor (sau hai sa-i zicem FHM, ca sa sune mai masculin), dar dihori.ro e si un soi de Ferretbook. Pacat ca nu pot sa le dau like-uri, ca as inrosi soarecul electronic.

     

    Bun, acum ca am raspuns la intrebare, fug repede sa-mi salvez soseta ascunsa pentru zile negre in spatele dulapului. Ca vad ca ai mei chiar iau de buna treaba asta cu curatenia de Pasti si doamne fereste sa ma trezesc fara proviziile adunate cu sudoarea cozii in ultimele luni!

     

    Va salut stimati fani dihori.ro si ne vedem la Dihoriada! Bebeluselor, dans!

    #4657
     Anonim

    Concurentul nr. 5 – Robert

     

    #4658
     Anonim

    Concurentul nr. 6 – Dexter

     

    De ce ne place 'dihori.ro'?

    E simplu! Va povestesc eu, Dexter, indata. Eu, ca eu sunt sefu (cel putin asa cred Laughing).

    Noua ne place dihori.ro pentru ca datorita lui, mami O. si tati S. ne-au ales pe noi sa facem parte din familia lor. Sunt atatea si atatea animalute care vor sa faca parte din familia unui om! Noi suntem mai diferiti, mai speciali si din aceasta cauza nu multi oamenii ne aleg sa facem parte din familia lor.

     

    Dar mami O. citind pe site atatea informatii utile in romana pe dihori.ro, a spus: tati S. va primi in dar de ziua lui un dihoras.

     

    Dupa toate informatiile sorbite de pe dihori.ro si dupa lunga asteptare a mea, am sosit in familia lor la inceputul lui iulie 2010. A durat ceva timp in care ne-am acomodat fiecare cu celalalt. Eram destul de incapatanat, foarte jucaus si neastamparat, destul de capsator si zgariam bine cu coltisorii mei. Cand aveau mami si tati dubii in privinta mea, repede ma faceam un ingeras cuminte sau cu minte.

     

    Tot de pe dihori.ro au aflat mami si tati de dr Radu (pe vremea cand mergeam pana in Baneasa), un doctor de animalute cum rar gasesti: nu se uita la noi ca la felul 10, ne stie problemele si durerile pe toate partile, s-a ocupat de noi de la mustacioare si pana la codita si ne iubeste neconditionat.

     

    Tot prin intermediul dihori.ro am aflat de noul cabinet al dr Radu – Falcon Vet – unde am gasit deopotriva oameni care ne iubesc si ne trateaza de la varfuri la codite. Ne mai enerveaza cateodata ca ne jumulesc de toate alea, ne purica, ne scobesc, ne tund si ca ne sectioneaza, dar stim ca fac asta cu buna stiinta si pentru binele nostru.

     

    Dupa lungi incercari si cautari, de pe dihori.ro am cules-o pe Yukkinoasa (Yukki), sorela mea. Ea a ajuns la noi dupa un an, prin mai 2011. Nazdravana tare, cu energie cat pentru toti, a pus stapanire pe toate jucariile mele, mai face pe sefa din cand in cand. La inceput nu o puteam suporta! Era mica si fitzoasa! Dar acum nu m-as desparti de ea!  Este opusul meu si jucaria mea. Tocmai buna!

     

    Am mers si singurel, dar si cu sorela la Dihoriadele organizate de sefa tribului de dihorei, Roxana, si de echipa Falcon Vet, la care am zumzait de colo colo (multa treaba aveam!), am jumulit alti dihorei si ne-am jucat cu ei.

     

    Amandoi (prin intermediul lui mami si tati) am avut parte de sfaturile Roxanei, de experienta si sfaturile altor mamici si tatici de dihorei, de serviciile a-tot-stiutorilor de la Falcon Vet. 

    Multumim dihori.ro pentru atatea usi deschise!

     

    Dexter (si Yukki Laughing) – eu am scris! sorela zumzaie de colo colo! are treaba!

     

    #4659
     Anonim

    Castigatorii concursului 'de ce ne place dihori.ro' sunt:

     

    1. Ingerasul Blanca

    2. Robert – Yuki

    3. Luiza – Istvan

     

    Felicitari si va asteptam la Dihoriada de duminica!

    #4664
     Anonim

    http://www.click.ro/lifestyle/…..62714.html

     

    Cool

Vizualizare 15 articole - 1 la 15 (din 19 în total)

Trebuie să fii autentificat pentru a răspunde la acest subiect.

CONTACTEAZA-NE!

Lasa-ti-ne un mesaj si noi vom reveni cu un raspuns cat se poate de repede.

Se trimit datele

©2024 Dihori.ro - comunitate dedicata dihorilor ca animale de companie

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account